Su cultu monoteista prus antigu de su mundu at lassau surcus afundu siat in su territóriu chi in s’ànimu de is sardus. Anàlisi de unu raportu ómini – divinidadi po medas cosas diversu de-i cussu modernu.
Su cultu de Mamai Manna est testimoniau in Sardìnia fintzas de època antiga.
Su agatai diferentis istatueddas, in medas logus sardus, s’amostat ca su cultu de sa divinidadi est istétidu tra is primus manifestatzionis de monoteismu a su mundu. Is istatueddas de Mamai Manna scubertas a Macumere, Crabónia, Biddamassàrgia e Crabas, postas acant’’e is mortus, s’amostant comenti sa Sardìnia fiat, in època antiga, a paris de s’Europa. Is óminis de Dolni Vestonice in Boémia e de Willendorf in Àustria fadiant, casi impari cun Macumere (innantis de su 24 mila prima ’e imoi), una statuedda de 11 cm de una feminedda manna.
Una cosa ecetzionali si pentzaus a comenti fiat contada sa Sardìnia in cussu tempus: assola e in mes’e mari, epuru di aici ativa e arrica de curtura e cumérciu, própriu comenti s’amostat su bogai for’’e stadu s’ossidiana.
S’ómini antigu si fiat giai acatau de cantu fiat importanti sa fémina e dd’iat giai cunsiderada importanti comenti Deus. Is primus figuras fiant fértilis, fatas cun grussas titas, a còscias mannas e cun sa brenti prìngia e beniant postas impari a is mortus, casi comenti sa nosta cadenedda de batiai o comenti sa pipia ’e tzàpulu. Su comenti beniant interraus is mortus in època antiga, si fait pentzai ca is tumbas fiant forrogadas tundas aposta po essi comenti sa natura de sa divinidadi. Sceti imoi eus insertau ca is tumbas fiant sa natura de Deus, poita medas “domus” fiant fatas acanta ’e orgias opuru de is stiddius.
Custa atzioni parit mirada a allagai sa tumba, cichendu de aumentai su livellu de s’àcua faendi coretas de aforas. Calincunu ci dd’at ghetada narendi ca is coretas fiant fatas po ci bessiri s’àcua de is tumbas, ma invecis fiant fatas po allagai sa “domu”. Seu lómpidu a-i custu arrexonamentu dopu essi biu e istudiau atrus baullus a Giovinazzo, in Pùglia, aundi s’archeòlogu narat ca is coretas fiant manixadas comenti eus nau prima. Candu apu lìgidu su libru de E. Atzeni “La preistoria nel Golfo di Cagliari”, apu tentu susténniu ca ddu-i fiant sempri ’enas di àcua in is domus de janas. Su mortu postu comenti unu pipiu, s’àcua a fai sa secundina, sa tumba a form’’e natura de fémina e unu stampu in s’’enna a fai su cunnu. Totu si podit narri, ma non ca s’ómini antigu non connosciat ita fiat sa natura de sa fémina.
In s’antighidadi ddu est stétidu benèssiri candu Mamai Manna fiat bida comenti una feminedda manna. Is statueddas forrogadas a Cùcuru is Arrius, a Crabas, si faint biri sétiu grassu e atras cosas: un’aconciadura a pretas (unu pagheddu comenti is iàias) e una faci chi at a bessiri importanti po monimentus, màscaras e sìmbulus. Sa faci ’e Deus beniat bia cun duas cosas fundamentalis: una orizontali chi est sa lìnia ’e is ogus e s’atra bia de longu chi est sa lìnia ’e su nasu. Sa faci de Deus tenit pagu pagu ’e buca o, fortzis, funt is barras e non tenit is ogus. Custu stili si podit bir in is istatueddas de Meana Sardu, Muros, Narbolia, Terranoa e Crabas.
A mesudî, sceti a cunfermai un’ùnica religioni, podeus arregordai Biddamassàrgia, Dexim’’e Putzu, Santadi, aundi calincunu stili assimbillat a is Mamais Mannas de sa Grécia, ma totu cantus arrispetant cussa lei connota puru in Egitu. Sa stàtua de Ìside, a cara carragiada, narat: “Deu seu Cussa chi fiat, chi est e chi at a essi po sempri, nisciunu at mai scarragiau su velu miu”, casi casi a bolli puniri s’ómini chi essit bófidu essi faci a pari cun Deus.
Sa divinidadi est bida comenti una mama generosa, abbundanti e su própiu seriosa e severa poita no arrît. Fortzis est stétidu su modu giustu po bivi sa vida in is tempus antigus, tempus aundi si depiant fai is contus cun sa cassa, sa guerra, sa vida prus crutza de sa nosta e medas maladias pagu connotas e si depiat atzetai sa morti comenti ’e unu passàgiu de sa vida.
A susténniu a-i custa ’idei lompint cussus monimentus stérridus in totu sa Sardìnia: is facis de Deus. Fortzis custa cosas non funt stétidas studiadas in generali e benint ancora intzerriadas comenti schertzus ’e natura, trabballadas ’e su bentu. Ma si calincunu ddas castiat beni, ddu-i podit biri is signalis de is scrafeddus e de is cosas fundamentalis de sa cara ’e is statueddas.
De tramuntana a mesudî de sa Sardìnia si podit biri un’infinidadi de facis: de Filigosa a Macumere, de Locci Santus a Santu Giuanni Suérgiu, de Grutiàcua a Sant’Antiogu, o a Monti Triei a Dorgali opuru ancora a Pranu Muteddu a Goni, donniuna sempri cun is propius calidadis. Calincunu iat a podi narri ca nosu puru teneus is isfingis, ma iat a essi meda arriscau, meda prus sémplici iat a essi a arrifleti ca custa fiat un’abitùdini de cussus óminis chi pregànt a Mamai e ca, su cicai de ndi fai sa faci, fessit unu gestu de piedadi poi is próprius mortus, comenti ’e narri: “Mamai, castit fostei is mortus nostus”.
Pio ndi sciri de prus: http://www.santantioco.info. Po abbisitai is monumentus iscriei a Marcellu Cabriolu: [email protected].
