Dae annos e annos intendimus semper su matessi contu chi pertocat sa limba sarda: andat bene su sardu, ma cale sardu? Comente l’iscriimus? Sa pregonta rechedet una risposta: tocat a agatare un’istandard.

 

In Sardigna, l’ischimus, sunt nàschidas e si sunt isvilupadas duas traditziones poèticas, una a sa Logudoresa e una a sa Campidanesa chi si sunt espressadas in una sìntesi de sonos e grafemas seberados in base a critèrios estèticos e chi rapresentaiant in manera genèrica su territòriu ue sunt nàschidas. Duas variedades literàrias duncas, chi sunt giai règulas e unu passu fundamentale pro arribbare a unu còdigu ùnicu. No est sa prima borta chi càpitat in sas limbas, in Itàlia sa variedade chi at bintu est istada sa toscana ma, si aeret pòdidu, aiat bintu s’iscola sitziliana. A onnia modu, sa Regione, a pustis de s’intrada in vigore de sas leges 26 de su ‘97 e 482 RI de su ‘99 nàschidas subra fundamentos legislativos de sa Carta europea de sas limbas regionales o de minoria e in base a s’artìculu 6 de sa Costitutzione italiana, at chircadu de donare una risposta a unu bisòngiu nou: tènnere unu còdighe ùnicu pro s’amministratzione. Est craru chi, sena un’istandandard no esistit una limba ufitziale e gasi sunt incumintzados sos traballos.

 

Sas cummisiones chi ant traballadu a custa punna sunt istadas duas e fiant formadas dae sos espertos prus mannos de Sardigna e de foras e ant produidu duos resurtados de importu mannu: sa Lsu (Limba sarda unificada) e, a pustis, cun “un’acontzadedda” a sa Lsu ant publicadu sa Lsc (Limba sarda comuna). Sas modìficas a sa Lsu sunt istadas pagas, fundadas in su bisòngiu de seberare elementos dae sas variedades sardas chi l’aerent fata prus “rapresentativa” pro su chi pertocat sos limbàgios merdidionales. Tando b’at de si pregontare una cosa: e si cada tretu de Sardigna si nche pesat e pretendet de èssere rapresentadu “de prus”  in s’istandard, comente nche l’agabbamus, cada tres annos cunvocamus una cummissione pro acuntentare borta cun borta una bia sos Baroniesos, Ogiastrinos, etc.? Est craru chi una cosa gasi arriscat de èssere un’issollòriu mannu chi non tenet nudda de ùtile e chi est fundadu subra su pregiudìtziu mannu chi sa limba iscrita est uguale a cudda faeddada, comente s’italianu, duncas cada sardu cheret iscrìere su chi faeddat. Pro su sardu su chi serbit est a s’atzetare a pare. Pro nàrrere, deo iscrio “petza”, ma naro “peta”, naro “frevàriu” ma iscrio “freàrgiu” sena perunu problema ca cumprendo chi b’at una resone in s’importu de sighire una règula crara in sa comunicatzione e fintzas a cantu su chi iscrio est sardu no m’intendo isrobbadu de s’identidade mea. In Sardigna amus atzetadu s’italianu pròpiu ca at tentu unu ruolu sovralocale, sovralocale a su puntu chi sende una limba istràngia amus ascurtadu su chi nos ant naradu in iscola: iscrìere e lèghere comente est iscritu, sena si pònnere àteros problemas. In prus, no aende una variedade de italianu traditzionale, no amus tentu peruna dificultade manna a l’imparare.

 

Sos àteros italianos, cuddos chi sa variedade de italianu la teniant giai in su limbàgiu issoro (campanos, lucanos, latziales etc.) ant atzedu s’istandard pro sos impreos generales mescamente ufitziales e iscritos e impreant su dialetu in sa literadura locale e in sa comunicatzione orale. Ello in intro de sa limba sarda non si podet fàghere sa matessi cosa? A ite non podimus atzetare un’istandard generale e valorizare fintzas sas variedades locales pro impreos diferentes. Sas dificultades sunt petzi formativas, informativas e psicològicas: amus atzetadu inconsciamente chi su ruolu ufitziale est de s’italianu e duncas nos gherramus intre variedades locales e atacamus sos elementos chi in s’istandard sunt diferents dae sa variedade locale nostra. Su nugoresu s’inchietat si li narant de iscrìere “nou” imbetzes chi “nobu” e su campidanesu chi narat “nou” no atzetat però de iscrìere “chena” ca issu narat “cena”.

 

Devimus intrare in s’idea chi s’istandard est un’istrumentu pràticu chi serbit pro sa Regione, pro sas delìberas, pro publicatzione de libros de testu, etc. E chi s’iscola si podet imparare a iscrìere sa Lsc e sa variedade locale sena nche pèrdere nudda de su limbàgiu de sa bidda. Tocat a cumprèndere chi sa Lsc non si podet emendare sena àere mancu cumpresu a ite serbit, comente est fata e s’importu de un’istrumentu chi peruna limba oe si podet negare. Si podet integrare sa Lsc, in casu agiunghende règulas pro iscrìere sas variedades locales pro impreos collochiales, ma s’istandard generale no. Incumintzemus imbetzes a l’impreare de prus, pro l’afortire e pro ammustrare chi su sardu b’est, non podimus prus pèrdere tempus.